P***** M***** T*****
InculpatS* A**** P******** S**
Parte vătămatăC**** R******
Parte civilăÎn temeiul art.228 alin.1 şi art.229 alin.1 lit.”d”, alin. 2 lit.”b” din Codul penal(în dauna persoanei vătămate C**** R******) condamnă pe inculpatul PUSTAN MARIUS-TRAIAN la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. În temeiul art.228 alin.1 şi art.229 alin.1 lit.”b” şi „d”, din Codul penal (în dauna persoanei vătămate S* A**** P******** S**) condamnă pe inculpatul PUSTAN MARIUS-TRAIAN, la pedeapsa de 2 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat. In baza art. 38 al.1, art. 39 lit. b C.pen., contopeste pedepsele de 2 ani, şi de 2 ani stabilite prin prezenta, aplicand inculpatului pedeapsa cea mai grea, de 2 ani inchisoare pe care o sporeşte cu 8 luni închisoare, în final 2 ani şi 8 luni închisoare în regim de detenţie. În baza art. art. 66 al. 1 lit. a, b şi al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 2 ani care va curge în condiţiile art. 68 al. 1 lit. b din C.pen. În baza art. 65 al. 1 din C.pen. rap. la art. 66 al. 1 lit. a, b şi al. 3 din C.pen. interzice inculpatului dreptul de a fi ales în cadrul autorităţilor publice sau în orice alte funcţii publice, dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pedeapă ce se va executa în condiţiile art. 65 al. 3 din C.pen. În baza art. 397 alin. (1) C. proc. pen. admite acţiunea civilă formulată de partea civilă C**** R****** şi obligă inculpatul PUSTAN MARIUS-TRAIAN la plata către partea civilă a sumei de 1.800 lei, reprezentând daune materiale. În baza art. 274 alin. (1) C. proc. pen. obligă inculpatul la plata sumei de 1.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat. Dispune virarea din fondul Ministerului Justiţiei în contul Baroului de Avocaţi Cluj a sumei de 260 lei, reprezentând onorariu pentru apărător din oficiu, av. Stef Roxana. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.02.2017
Hotarare 216/2017 din 27.02.2017Amână pronunţarea pentru data de 27 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.02.2017pentru citarea părţilor cu menţiunea prezenta obligatorie
Incheiere de sedinta din 12.12.2016pentru revenirea cu procedura de citare
Incheiere de sedinta din 14.11.2016pentru clarificarea situatiei medicale a inculpatului
Incheiere de sedinta din 19.09.2016pentru revenirea cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 06.06.2016pentru emiterea unui mandat de aducere a inculpatului
Incheiere de sedinta din 09.05.2016