M****** T***** B*****
InculpatÎn temeiul art.396 alin.2 C.pr.p. Condamnă pe inculpatul M****** T***** B***** la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de efectuare, fără drept, de operaţiuni cu produse susceptibile a avea efecte psihoactive, în formă continuată, prev. de art.16 alin.1 din Legea nr.194/2011 cu aplic. art.35 alin.1 Cod penal şi art.396 alin.10 Cod procedură penală. În temeiul art.97 Cod penal Dispune anularea suspendării sub supraveghere a pedepsei de 1 an închisoare aplicată prin sentinţa penală nr.78/17.06.2015 pronunţată de Judecătoria Babadag. În temeiul art.38 aliniat 1 şi art.39 alin.1 lit.b Cod penal Aplică inculpatului pedeapsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă un spor de o treime din pedeapsa de 9 luni închisoare, dispunând ca în final inculpatul să execute o pedeapsă de 1 an şi 3 luni închisoare. În temeiul art.97 alin.2 cu ref. la art.91 Cod penal Dispune suspendarea pedepsei aplicate inculpatului sub supraveghere pe o durată de 2 ani, termen de supraveghere ce se va calcula de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare prin care s-a pronunţat anterior suspendarea pedepsei sub supraveghere. În temeiul art.93 alin.1 Cod penal Dispune ca pe durata termenului de supraveghere, condamnatul să respecte măsurile de supraveghere prevăzute de art.93 alin.1 lit.a-e Cod penal şi anume : - să se prezinte la Serviciul de Probaţiune Tulcea la datele fixate de acesta ; - să primească vizitele consilierului de probaţiune desemnat cu supravegherea sa ; - să anunţe, în prealabil, schimbarea locuinţei şi orice deplasare care depăşeşte 5 zile ; - să comunice schimbarea locului de muncă ; - să comunice informaţii şi documente de natură a permite controlul mijloacelor sale de existenţă. În conformitate cu disp. art.93 alin.2 Cod penal Impune condamnatului să frecventeze unul sau mai multe programe de reintegrare socială derulate de serviciul de probaţiune sau organizate în colaborare cu instituţiile din comunitate. În temeiul art.93 alin.3 Cod penal Dispune ca pe parcursul termenului de supraveghere condamnatul să presteze o muncă nerenumerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în condiţiile stabilite de instanţă la Primăria Tulcea sau la Consiliul local Tulcea. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.96 Cod penal ref. la revocarea suspendării executării pedepsei sub supraveghere în cazul nerespectării cu rea-credinţă a măsurilor de supraveghere. În temeiul art.274 alin.1 Cod procedură penală Obligă inculpatul la plata cheltuielilor judiciare avansate de stat în sumă de 2.500 lei. Constată că inculpatul a avut avocat ales. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 08.11.2016.
Hotarare 328/2016 din 08.11.2016amână pronunţarea cauzei la 08 noiembrie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.11.2016termen acordat avocatului ales al inculpatului în vederea pregătirii apărării
Incheiere de sedinta din 04.10.2016lipsa inculpat ce se citează cu mandat de aducere
Incheiere de sedinta din 06.09.2016