R***** F*****
InculpatÎn baza art. 335 alin. 1 N.C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1, 41 alin. 1 C. pen. Rap. La 43 alin. 1 C. pen., cu aplicarea. art. 396 alin. 10 NCPP condamnă pe inculpatul R. F., cu datele personale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere. În baza art. 336 alin. 1 N.C.pen. cu aplicarea art. 38 alin. 1, 41 alin. 1 C. pen. Rap. La 43 alin. 1 C. pen., cu aplicarea. art. 396 alin. 10 NCPP condamnă pe inculpatul R. F, cu datele personale, la pedeapsa de 9 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prev. şi ped. De art. 336 alin. 1 Cod penal. În baza art. 39 alin. 1 lit. b NCP contopeşte pedepsele aplicate prin prezenta, rezultând pedeapsa de 1 (un) an închisoare. Constată că infracţiunile pentru care inculpatul R. F. a fost condamnat prin prezenta au fost săvârşite în termenul de încercare de 4 ani şi 2 luni al pedepsei de 2 ai şi 2 luni închisoare aplicată inculpatului prin Sentinţa Penală nr. 88 din 15.05.2013 pronunţată în Dosar nr. 182/309/2013 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, definitivă prin nerecurare la data de 03.06.2013. În baza art. 83 alin. 1 VCpen revocă suspendarea condiţionată a pedepsei de 2 ani şi 2 luni închisoare aplicată prin Sentinţa Penală nr. 88 din 15.05.2013 pronunţată în Dosar nr. 182/309/2013 al Judecătoriei Şimleu Silvaniei, definitivă prin nerecurare la data de 03.06.2013 şi dispune executarea în întregime a acesteia la care se adaugă pedeapsa aplicată prin prezenta de 1 an închisoare, rezultând în final pedeapsa de 3 ani şi 2 luni închisoare cu privare de libertate. În baza art.71 alin.1 Cod penal interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit.a) teza a II-a şi lit.b) Cod penal, de la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe şi până la data executării sau considerarea ca executată a pedepsei principale. În baza art.274 Cod procedură penală obligă pe inculpatul la plata sumei de 450 lei cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15 iunie 2016 la sediul instanţei.
Hotarare 128/2016 din 15.06.2016amana pronuntarea pentru data de 15 iunie 2016
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 01.06.2016