P****** F***** P****
InculpatB****** M*****
Parte vătămatăS***** D***** D****
InculpatAdmite cererea de schimbare a încadrării juridice şi în baza art. 386 al.1 Cod Proc.Penală schimbă încadrarea juridică a faptelor pentru care au fost trimişi în judecată inculpaţii Perijoc Florin-Petru ?i Szeles Daniel-Dorel din infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 al.3 Cod Penal în infracţiunea de şantaj prevăzută de art. 207 al.1 şi 3 Cod Penal. În baza art. 207 al.1 şi 3 Cod Penal, condamnă inculpatul Perijoc Florin-Petru, la pedeapsa de: - 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi n) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica şi de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de persoana vătămată B****** M***** sau cu membri de familie ai acestuia până la gradul III inclusiv. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi n) Cod penal,: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica şi de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de persoana vătămată B****** M***** sau cu membri de familie ai acestuia până la gradul III inclusiv. În baza art. 207 al.1 şi 3 Cod Penal, condamnă inculpatul Szeles Daniel-Dorel, la pedeapsa de: - 3 (trei) ani închisoare, pentru săvârşirea infracţiunii de şantaj; În temeiul dispoziţiilor art. 67 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa complementară a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi n) Cod penal, pe o perioadă de 5 (cinci) ani : - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica şi de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de persoana vătămată B****** M***** sau cu membri de familie ai acestuia până la gradul III inclusiv. Pe durata şi în condiţiile prevăzute de art. 65 alin. 3 Cod penal, aplică inculpatului pe lângă pedeapsa principală, pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării următoarelor drepturi prevăzute de art. 66 lit. a), b) şi n) Cod penal,: - dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice; - dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat: - dreptul de a comunica şi de a se apropia la mai puţin de 50 de metri de persoana vătămată B****** M***** sau cu membri de familie ai acestuia până la gradul III inclusiv. În temeiul art.404 alin.4 C.p.p. rap. la art.72 alin.1 C.p. deduce din pedeapsa ce urmează a fi executată de către inculpaţii Perijoc Florin-Petru şi Szeles Daniel-Dorel durata reţinerii de 24 de ore din data de 01.04.2016 la 02.04.2016. În baza art. 397 Cod procedură penală raportat la art. 25 Cod procedură penală, admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă B****** M*****, şi în consecinţă obligă în solidar inculpaţii Perijoc Florin-Petru şi Szeles Daniel-Dorel la plata echivalentului în lei la cursul BNR în data plăţii a sumei de 100 (o sută ) Euro către partea civilă B****** M*****, cu titlu de daune morale şi respinge pretenţiile civile reprezentând daune materiale. În baza art.276 al.1, 2 şi 4 Cod Procedură Penală obligă inculpaţii Perijoc Florin-Petru şi Szeles Daniel-Dorel la plata sumei de 2500(douămiicincisute) lei fiecare, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de partea civilă B****** M*****. În baza art. 274 alin. 1 Cod Procedură Penală obligă inculpaţii Perijoc Florin-Petru şi Szeles Daniel-Dorel la plata sumei de 2500(douămiicincisute) lei fiecare, reprezentând cheltuielile judiciare efectuate de stat. În baza art. 272 Cod Proc.penală dispune virarea din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Arad, a sumei de 360 lei reprezentând plata onorariului avocaţial din oficiu pentru asistenţa judiciară a inculpatului Szeles Daniel-Dorel . Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din data de 15.12.2017.
Hotarare 2571/2017 din 15.12.2017Fixează termen de pronunţare la data de 15.12.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 04.12.2017Fixează termen de pronunţare la data de 04.12.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 21.11.2017T: 21.11.2017 ora 12:00 în vederea prezentării înscrisului de către inculpat.
Incheiere de sedinta din 07.11.2017T:07.11.2017, ora 12:00, în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 13.10.2017T: 13.10.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 22.09.2017T: 22.09.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 15.09.2017T: 15.09.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 16.06.2017T: 16.06.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 09.06.2017T: 09.06.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 05.05.2017T: 05.05.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 11.04.2017T:11.04.2017 în vederea audierii martorilor.
Incheiere de sedinta din 31.03.2017T: 31.03.2017 în vederea audierii înregistrărilor audio.
Incheiere de sedinta din 03.03.2017T: 03.03.2017 in vederea audierii martorilor şi administrarii probei cu inregistrarea audio.
Incheiere de sedinta din 21.02.2017T: 21.03.2017 în vederea audierii persoanei vătămate si a inculpatilor.
Incheiere de sedinta din 17.02.2017T: 17.02.2017 pentru ca partea vătămată să depună înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 14.02.2017T.14.02.2017 pentru a se prezenta persoana vătămată in vederea audierii la acelaşi termen cu inculpaţii.
Incheiere de sedinta din 31.01.2017