M****** G******* D***
Apelant ReclamantS*** C******* S******* S****** S*****
Intimat PârâtS*** C******* S******* S****** S*****
Intimat PârâtM****** G******* D***
Apelant ReclamantAdmite apelul declarat de către reclamantul-apelant M****** G******* D*** împotriva Sentinţei civile nr. 2122/14.07.2016, pronunţată de Tribunalul Timiş în Dosarul nr. 9419/30/2015, în contradictoriu cu pârâta-intimată SC Cameleon Security Systems SRL şi intimata chemată în garanţie Compania Locală de Termoficare Colterm SA Timişoara. Schimbă în parte sentinţa apelată, în sensul că admite în întregime acţiunea principală şi obligă pârâta să-i plătească reclamantului suma de 3.200 lei, reprezentând drepturile salariale cuvenite pentru perioada iunie-septembrie 2015. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului echivalentul sporului de 100% din salariul de bază corespunzător muncii prestate în programul normal de lucru, pentru munca în zilele de sărbătoare legală, respectiv în prima şi a doua zi de Paşti, în data de 1 Mai şi în prima şi a doua zi de Rusalii, precum şi echivalentul unui spor de 25% din salariul de bază, pentru munca prestată în timpul nopţii pe toată perioada lucrată, 14.02.2015 - 01.10.2015. Obligă pârâta să-i plătească reclamantului dobânda aferentă fiecărei plăţi salariale restante, inclusiv a sporurilor acordate prin prezenta, calculate de la data fiecărei scadenţe şi până la achitarea efectivă a drepturilor. Obligă pârâta să plătească reclamantului suma de 1.000 lei cu titlul de cheltuieli de judecată în prima instanţă. Fără cheltuieli de judecată în apel.
Hotarare 181/2017 din 28.02.2017Amână pronunţarea la data de 28 februarie 2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 14.02.2017termen la data de 14.02.2017 pentru depunere înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 10.01.2017Amâna cauza la data de 10.01.2017, pentru administrare înscrisuri.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016