S* G*** S********** U***** S*
CreditorS******** F******
DebitorAdmite cererea formulată de către creditoarea S.C.GRUP SALUBRIZARE URBANĂ S.A,prin administrator judiciar C. I. I. Silişte Cristian Dragoş,în contradictoriu cu debitorulS******** F******. Ordonă debitorului S******** F****** să plătească creditoarei suma de 218,82 lei reprezentând contravaloarea serviciilor prestate şi neachitate (conform facturilor fiscale aflate la filele 14-20 dosar), la care se adaugă penalităţi de întârziere de la data scadenţei fiecărei facturi până la data plăţii efective a debitului principal, conform art.11 alin.3 din contractul de prestării servicii nr. 400/28.04.2010, în termen de 30 de zile de la comunicare. Executorie. Cu drept de cerere în anulare pentru debitor în termen de 10 zile de la comunicare, în cazul exercitării căii de atac cererea în anulare urmând a fi depusă la Judecătoria Bălceşti. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 decembrie 2016, la sediul Judecătoriei Bălceşti, judeţul Vâlcea.
Hotarare 950/2016 din 15.12.2016Se emite adresă către creditoarea SC. Grup Salubrizare Urbană SA să depună la dosar dovada calităţii de reprezentant privind semnarea cererii, a avocatului Popescu Raluca din Baroul Vâlcea, având în vedere că a fost împuternicit numai pentru redactarea cererii, astfel cum rezultă din cuprinsul împuternicirii avocaţiale .
Incheiere de sedinta din 24.11.2016Se emite adresă către creditoarea SC. Grup Salubrizare Urbană SA şi către Primăria oraşului Bălceşti, pentrtu a ne comunica relaţiile solicitate.
Incheiere de sedinta din 03.11.2016Având în vedere hotărârea nr.2 adoptată în data de 09.09.2016 de Adunarea generală a judecătorilor din cadrul Judecătoriei Bălceşti, convocată potrivit art.17 alin.1 coroborat cu art.16 alin.1 lit.c şi art.15 alin.1 şi 2 din Regulamentul de ordine interioară al instanţelor judecătoreşti aprobat prin HCSM nr.1375/2015, amână judecarea cauzei.
Incheiere de sedinta din 29.09.2016