A******* A*****
ContestatorS******** S*** P*** R*************** R******* S**
IntimatAdmite în parte contestaţia la executare formulată de contestatorul A******* A***** contradictoriu cu intimata SECAPITAL SARL. Respinge, ca tardiv, formulată contestaţia la executare sub aspectul motivelor de contestaţie invocate la data de 09.06.2016. Constată că dreptul intimatei de a obţine executarea silită în temeiul titlului executoriu reprezentat de Contractul de credit nr. 504891839 din data de 13.10.2006 încheiat între BRD Finance IFN S.A. şi contestatorul A******* A***** s-a prescris. Anulează toate actele de executare întocmite în Dosarul de executare nr. 2445/2015 aflat pe rolul Biroului Executorilor Judecătoreşti Gheorghiu Cristina Maria. Admite în parte cererea formulată de către contestator şi obligă intimata la plata către contestator a sumei de 50 lei reprezentând contravaloare copie dosar executare şi la plata sumei de 800 de lei cu titlu de onorariu avocaţial şi respinge restul pretenţiilor, ca neîntemeiate. Respinge, ca neîntemeiată, cererea de întoarcere a executării silite formulată de către contestator. Cu drept de apel în 10 de zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 28.10.2016.
Incheiere finala dezinvestire din 28.10.2016Amână pronunţarea la data de 28.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 27.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 27.10.2016Amână pronunţarea la data de 27.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.10.2016.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.10.2016Amână pronunţarea la data de 20.10.2016. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 13.10.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.10.2016Se va reveni cu adresă către SECAPITAL S.a.R.L cu menţiunea de a depune la dosarul cauzei extrasele de cont aferente contractului de credit privind plăţile ce au fost efectuate de la momentul încheierii contractului şi respectiv să precizeze data la care s-a efectuat ultima plată. De asemenea, să precizeze dacă s-a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditului, respectiv să depună dovada declarării scadenţei anticipate, dovada notificării contestatorului cu privire la acest aspect şi a comunicării notificării contestatorului cu privire la declararea scadenţei anticipate, sub sancţiunea amendării conducătorului unităţii în caz de necomunicarea relaţiilor. Se va emite adresă către creditorul iniţial BRD Finance IFN SA pentru a depune la dosarul cauzei extrasele de cont aferente contractului de credit privind plăţile ce au fost efectuate de la momentul încheierii contractului şi respectiv să precizeze data la care s-a efectuat ultima plată. De asemenea, să precizeze dacă s-a procedat la declararea scadenţei anticipate a creditului, respectiv să depună dovada declarării scadenţei anticipate, dovada notificării contestatorului cu privire la acest aspect şi a comunicării notificării contestatorului cu privire la declararea scadenţei anticipate, sub sancţiunea amendării conducătorului unităţii în caz de necomunicarea relaţiilor. Amână judecarea cauzei la data de 13 octombrie 2016, pentru când se va relua procedura de citare cu intimata. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 15.09.2016.
Incheiere de sedinta din 15.09.2016Admite cererea de suspendare a executării silite formulată de către contestatorul A******* A*****, cu domiciliul procesual ales la Cab. Av. Olenici Mihai, din Rădăuţi, str. Piaţa Unirii, nr. 61, jud. Suceava, în contradictoriu cu intimata SECAPITAL S.a.R.L-PRIN REPREZ.LEGAL KRUK ROMÂNIA SRL, cu sediul procesual ales la sediul Kruk România SRL, din Bucureşti, intrarea Nestorei, nr. 1, subsol, parter şi etaj 9, 10, 11, sector 4. Dispune suspendarea executării silite ce face obiectul dosarului de executare nr. 943/193/2016 înregistrat pe rolul Biroului Executorului Judecătoresc „ Gheorghiu Cristina Maria ” până la soluţionarea prezentei contestaţii la executare. Dispune comunicarea unui exemplar de pe prezenta încheiere din oficiu şi de îndată executorului judecătoresc Gheorghiu Cristina Maria. Cu drept de apel în 5 zile de la pronunţare pentru părţile prezente şi de la comunicare pentru părţile lipsă. Cererea de apel se depune la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 10.08.2016.
Incheiere de sedinta din 10.08.2016Se va înainte intimatei cu adresă un exemplar de pe precizările formulate de contestator, cu menţiunea de a-şi exprima poziţia faţă de acestea, şi totodată se va solicita acesteia să comunice când s-a plătit ultima rată, când a fost declarat scadent contractul de credit şi să ne înainteze un grafic de rambursare, drept pentru care, Amână judecarea cauzei la data de 10.08.2016, pentru când contestatorul primeşte termen în cunoştinţă prin apărător, şi pentru când se va repeta procedura de citare cu intimata. Pronunţată în şedinţă publică azi, 09 iunie 2016.
Incheiere de sedinta din 09.06.2016Respinge, ca neîntemeiată , cererea de suspendare provizorie a executării silite, Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţa publică, azi,4.05.2016.
Incheiere de sedinta din 04.05.2016