Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite excepţia perimării cererii, excepţie invocată din oficiu. Constată perimată cererea de valoare redusă formulată de reclamantul Spitalul Municipal Fălticeni în contradictoriu cu pârâul Arotaritei Vasile. Cu drept de recurs în termen de 5 zile de la pronunţare, cererea de recurs putând fi depusă la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 13 aprilie 2022.
Hotarare 1093/2022 din 13.04.2022În baza art. 413 alin. (1) pct. 2 C. pr. civ., dispune suspendarea judecăţii prezentei cauze până la soluţionarea definitivă a dosarului penal nr. 1474/P2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Suceava. Cu drept de recurs pe toată durata suspendării. Cererea de recurs se va depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Suceava. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, data de 19 mai 2017.
Incheiere suspendare din 19.05.2017