A***** M****
InculpatP**** M**** C*****
InculpatÎn baza art. 227 alin.1 respinge propunerea de prelungire a arestării preventive privind pe inculpaţii AM, PMC, formulate de DIICOT ST Timisoara. În baza art. 242 alin.2 c.pr.pen cu aplicarea art. 202 alin.1, 4 pct. b c.pr.pen, 219 c. proc.pen dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu privind pe inculpatul AM, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2017 până în data de 06.02.2017 inclusiv În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul/ reşedinţă FFL din localitatea Timişoara, , fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura, adică Tribunalul Timiş. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpatul PMC direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului AM că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art. 242 alin.2 c.pr.pen cu aplicarea art. 202 alin.1, 4 pct. b c.pr.pen, 219 c. proc.pen dispune înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu privind pe inculpatul PMC pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 08.01.2017 până în data de 06.02.2017 inclusiv În baza art. 221 alin. (1) C. proc. pen. impune inculpatului obligaţia de a nu părăsi imobilul/ reşedinţă din localitatea Timişoara, fără permisiunea organului judiciar care a dispus măsura, adică Tribunalul Timiş. În baza art. 221 alin. (2) C. proc. pen., pe durata arestului la domiciliu, inculpatul are următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu coinculpatul AM direct sau indirect, pe nicio cale; În baza art. 221 alin. (4) C. proc. pen. atrage atenţia inculpatului PMC că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. În baza art.275 alin. (3) C. proc. pen., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronun?ată în Camera de Consiliu din 04.01.2017, ora 12.00
Incheiere masuri preventive faza de UP 2/2017 din 04.01.2017