C******* M**** I***
IntimatAdmite sesizarea Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara . În baza art. 153,154 şi 155 din Legea nr. 302/2004, dispune executarea în România a pedepsei principale rezultante de 1096 zile închisoare aplicată condamnatului C******* M**** I***, şi recunoaşterea sentinţei penale pronunţată faţă de persoana condamnată : - nr. 613 Hv 26/15 k a Tribunalului de Land Korneuburg din data de 13.10.2015, definitivă la data de 13.10.2015 prin care a fost condamnat la pedeapsa de 1096 zile închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de transport ilegal de persoane. Dispune transferarea într-un penitenciar din România a persoanei condamnate C******* M**** I*** - în prezent deţinut în Penitenciarul Salzburg - Austria în vederea continuării executării pedepsei aplicate prin sentinţa penală sus menţionată. Constată că din pedeapsa aplicată s-a executat un număr de: - 97 zile închisoare , în urma calculului efectuat la 29.10.2015 şi aceasta urmează a fi finalizată la data de 24.07.2018. Dispune emiterea unui mandat de executare a pedepsei, la data rămânerii definitive a prezentei sentinţe. În baza art. 275 alin. 3 C.p.p. cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu apel în termen de 10 zile de la pronunţare cu procurorul şi de la comunicare cu persoana condamnată
Hotarare 215/2016 din 20.07.2016