Z****** M*******
ReclamantM********* P*************** D* P* L**** I***** C**** D* C****** S* J*******
PârâtP******** D* P* L**** C***** D* A*** T********
PârâtP******** D* P* L**** T********* T****
PârâtM********* F********* P******
PârâtRespinge excepţia lipsei calităţii procesuale pasive, invocată de pârâtul Ministerul Finanţelor Publice. Admite excepţia prescripţiei dreptului material la acţiune pe perioada 18.12.2009 – 28.12.2012. Admite în parte acţiunea civilă formulată de reclamanta Z****** M*******, în contradictoriu cu pârâţii Ministerul Public –Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ CURTEA DE APEL TIMIŞOARA, PARCHETUL DE PE LÂNGĂ TRIBUNALUL TIMIŞ, MINISTERUL FINANŢELOR PUBLICE şi în consecinţă: Obligă pârâţii la plata în favoarea reclamantei a dobânzii legale aferentă titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2881/PI/2009 pronunţată de Tribunalul Timiş în dosar nr. 2321/30/2009, irevocabilă prin decizia civilă nr. 470/2010 pronunţată de Curtea de Apel Timişoara, începând cu data de 29.12.2012 şi până la data plăţii efective, dobândă care se va calcula ţinând seama de plăţile efectuate în tranşe de pârâţi. Respinge în rest cererea, ca prescrisă. Fără cheltuieli de judecată. Executorie. Cu drept de apel în 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Alba. Pronunţată în şedinţa publică, din data de 25.10.2016.
Hotarare 1920/2016 din 25.10.2016