G**** I*****
ReclamantD******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** D***
PârâtAdmite în parte cererea de chemare în judecată precizată formulată de reclamanta G**** I*****, în contradictoriu cu pârâta D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** D***, astfel cum a fost precizată. Obligă pârâta să stabilească drepturile salariale cuvenite reclamantei, la nivelul maxim stabilit în cadrul instituţiei pentru aceeaşi funcţie/grad şi gradaţie, începând cu data de 09.04.2015 şi până la data de 31.07.2016. Obligă pârâta să-i achite reclamantei diferenţa dintre salariul efectiv încasat în perioada 09.04.2015 – 31.07.2016 şi cel stabilit conform dispoziţiilor instanţei precum şi la plata dobânzii legale aferente până la momentul achitării efective. Obligă pârâta să recalculeze şi să plătească reclamantei sporul de condiţii vătămătoare în raport de nivelul salariului stabilit conform prezentei sentinţe, pentru perioada menţionată mai sus şi dobânda legală aferentă până la momentul achitării efective. Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare, cererea de recurs urmând a fi depusă la Tribunalul Dolj. Pronunţată în şedinţa publică, azi 11.05.2017.
Hotarare 2296/2017 din 11.05.2017Având în vedere lipsa răspunsului la adresă, se va reveni cu adresă către pârâtă, sens în care instanţa va acorda un nou termen de judecată.
Incheiere de sedinta din 13.04.2017Pentru a se reveni cu adresă către D******* G******* D* A******** S****** Ş* P******** C******** D***.
Incheiere de sedinta din 16.03.2017pentru a se emite adresă către reclamantă şi către pârâta
Incheiere de sedinta din 16.02.2017