P*** M*****
InculpatP*** D*****
Parte vătămatăÎn baza art. 396 alin. 1 şi 2 C.proc.pen. raportat la art. 396 alin. 10 C.proc.pen., condamnă pe inculpatul Păun Marius, la pedeapsa de 6 luni închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de loviri sau alte violenţe, în stare de recidivă, faptă prevăzută de art. 193 alin.1 C.pen., cu aplicarea art. 41 alin. 1 rap. la art. 43 alin. 5 C.pen. În baza art. 67 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului Păun Marius pedeapsa complementară a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1. lit. a) şi b) C.pen., pe o perioadă de 2 (doi) an, respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 68 alin. 1 lit. c) C.pen., executarea pedepsei complementare începe după executarea pedepsei închisorii sau după considerarea ca executată a pedepsei închisorii. În baza art. 65 alin. 1 C.pen., aplică inculpatului pedeapsa accesorie a interzicerii exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin. 1. lit. a) şi b) C.pen., respectiv: dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi dreptul de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat. În temeiul art. 65 alin. 3 C.pen., pedeapsa accesorie se execută din momentul rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până când pedeapsa principală privativă de libertate a fost executată sau considerată ca executată. În baza art. 19 alin. 1, 2 şi 5 rap. la 25 alin. 1 şi art. 397 alin. 1 C.proc.pen., cu referire la art. 1357 C.civ., admite în parte acţiunea civilă exercitată de partea civilă P*** D*****, şi îl obligă pe inculpatul Păun Marius la plata către aceasta a sumei de 500 lei, reprezentând despăgubiri pentru daune morale. În temeiul art. 274 alin. 1 C.proc.pen., obligă inculpatul Păun Marius la plata sumei de 600 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de statul român, din care 400 lei, cheltuieli efectuate în cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare pentru procuror, inculpat, persoana vătămată şi părţile civile, care se depune la Judecătoria Târgu Bujor. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 19.01.2017.
Hotarare 22/2017 din 19.01.2017Având nevoie de timp pentru deliberare, amână pronunţarea pentru data de 19.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2017Stabileşte data pronunţării la 18.01.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 17.01.2017Pentru a se obţine relaţii de la Judecătoria Brăila, acordă termen la data de 17.01.2017.
Incheiere de sedinta din 06.12.2016Pentru ca inculpatul să depună la dosar înscrisuri, acordă termen la data de 06.12.2016.
Incheiere de sedinta din 15.11.2016Pentru citarea martorilor din lucrări şi pentru continuitatea completului de judecată, acordă termen la data de 15.11.2016.
Incheiere de sedinta din 25.10.2016