M********* A***
ReclamantB***** I*****
PârâtAdmite excepţia netimbrării capătului de cerere având ca obiect ,, obligarea chiriaşului la demolarea garajului amplasat pe terenul obiect al închirierii”, pe cale de consecinţă îl anulează. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul M********* A*** prin Primar în contradictoriu cu pârâta Buibas Ileana având ca obiect pretenţii şi rezilierea contractului de închiriere nr. 1651/A/ 10./05/2005 Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 198,64 lei reprezentând chirie restantă şi penalităţi de întârzâiere calculate până la data de 31.12. 2015. Dispune rezilierea contractului de închiriere nr. 1651/A/ 10./05/2005.Fără cheltuieli de judecată.Cu drept de recurs în termen de 30 zile de la comunicare, recurs care se depune în caz de exercitare la Judecătoria Arad. Pronunţată în şedinţa publică din data de 11.11.2016.
Hotarare 6234/2016 din 11.11.2016T 11.11.2016 pentru ca reclamanta sa timbreze capatul III al cererii cu suma de 20 lei.
Incheiere de sedinta din 07.10.2016