A******** D* P********** S*** D****** B** 1
ReclamantC****** C****** M*****
PârâtAdmite acţiunea civilă având ca obiect cerere cu valoare redusă formulată de reclamanta Asociaţia de Proprietari str. Diogene, bl. 1 Arad, în contradictoriu cu pârâtul C****** C****** M***** şi pe cale de consecinţă: Obligă pârâta să plătească reclamantei următoarele sume: - 1207,2 lei reprezentând cheltuieli comune de întreţinere aferente perioadei iulie parţial 2015 – aprilie 2016, - 302,22 lei reprezentând penalităţi de 0,2%/zi de întârziere aferente perioadei iulie parţial 2015 – martie 2016, precum şi în continuare, începând cu data de 1.04.2016 şi până la plata efectivă a creanţei fără ca suma penalităţilor să depăşească valoarea creanţei principale, - 341 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept numai de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune la Judecătoria Arad.Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică azi, 16 septembrie 2016.
7059/2016 din 16.09.2016