Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea de lămurire dispozitiv a sentinţei civile nr. 454/C/2016 pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă, în dosarul 97/103/2016, formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică Neamţ, în numele şi pentru membrul său de sindicat Murariu Constantin Ciprian în contradictoriu cu pârâtul Coligiul Tehnic Ion Creangă Tg. Neamţ. Lămureşte dispozitivul sentinţei civile nr. 454/C/2016 pronunţată de Tribunalul Neamţ, Secţia Civilă, în dosarul 97/103/2016, în sensul că dobânda legală stabilită prin hotărârea judecătoreasă şi care urmează a fi acordată priveşte atât dobânda remuneratorie cât şi dobânda penalizatoare. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va putea depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ, Secţia I Civilă şi de Contencios Administrativ. Dată în Camera de Consiliu şi pronunţată prin punerea la dispoziţie a soluţiei prin grefa instanţei, astăzi, 17.09.2019.
Incheierefinalacameraconsiliu din 17.09.2019Admite acţiunea formulată de reclamantul Sindicatul Liber al Lucrătorilor din Învăţământ şi Cercetare Ştiinţifică - Neamţ, în numele şi pentru membrii săi : Apetrei Gheorghe, Andrei Brînduşa, Munteanu Mariana, Pavel Laurenţiu – Ioan, Timofte Adriana, Rizescu Elena Doina, Ticu Ana Maria, Arsintescu Steluta, Cojocariu Karina – Ingrid, Menchu-Rosal Florentina, Iftime Andreea-Oana, Barna Claudia Manuela, Maftei Trifan Anca, Iliescu Iuliana, Oprişan Mihaela Elisabeta, Ursache Gabriela, Maftei Cătălina Anca, Dobromir Sînziana, Surugiu Mihaela, Boghean Ana –Alis, Ichim Ana Alina, Filip Radu, Pascu Constantin, Arsintescu Ioan, Filip Roxana, Spiridon Elena Diana, Vintea Ana-Maria, Andrei Daniel Iulian, Munteanu-Florea Ana-Maria, Aileni Alexandru – Bogdan, Tanasa Nuţa, Porumbescu Georgeta, Baciu Mihai Gabriel, Băjescu Concita-Carmen, Roşca Gianina, Şerban Adriana, Butnaru Iuliana, Bulai Dumitru, Ionescu Vasile, Bumbea Constantin, Manoliu Titu – Ioan, Fodor Doiniţa Elena, Postolache Marcel, Dascălu Gheorghe, Carp Margareta, Focşa Elena, Roşu Petruţa, Iftime Brînduşa-Ionela, Timişescu Ovidiu, Manolache Vasile, Vîntu Raluca, Niculescu Eugenia Coca, Olariu Elena Mihaela, Cristescu Georgeta, Secheşan Gabriela, Tanasa Iulia, Apetrei Elena, Roman Ioan – Romeo, Pricopie – Agapie Maria, Pintilie Radu Mihai, Alucăi Mihaela-Iuliana, Bălţătescu Elena – Marinela, Ursache Gabriela, Lipan Mariana Roxana, Neculau Ana-Maria, Pintilie Ana-Maria, Carp Anişoara, Drăgănescu Petronia, Timişescu Dorina, Maftei Ioan, Axentioi Mihaela, Boaru Mihai, Ţiţei Dragoş – Constantin, Muraru Ciprian – Constantin, Apostoaiei Liviu – Constantin, Ciobanu Elena, Bodron Nicoleta, Pavel Daniela, Meruţă Alina, Manole Vasile, Butnaru Larisa, Tanasa Elvira, Spiridonescu Constantin, Pralea Dumitru, Lipan Emilian, Tiron Ecaterina, Pintilie Lenuş, Axinte Mihaela, Luchian Isabela Constanţa, Pop Mirela, Durbaca l. Cristina, Apetrei Lucreţia – Daniela, Apetrei Silvia, Ioniţă Maria, Cojoc Maria, Creangă Emil, Dorneanu Maria, Sturza Elena-Cătălina, Gheorghieş Eugenia, Drugă Ioan, Gheorghieş Florentin, Manole Mihai, Iftime Iulian, Iftime Mihaela, Anton Mihaela, Burduja Ştefan, Pascaru Carmen, Ioan Lucian, Sauciuc Gheorghe, Zama Cristinel, Mantea Constantin, Dobromir Sofia, Irimia Mihai, Dascălu Cornelia, Dumitrescu Claudia, Leonte Cornelia, Cîrjă Maria Eufrosina, Popa Violeta-Maria, Bledea Nadia, Ion Vasilica, Muraru Roxana, Anegroaei Anişoara, Spiridonescu Magda, Cojocariu Liliana, Popa Septimiu – Ioan, Catană Ana-Gabriela, Ichim Cristina, Afloari Liliana, State Andrei, Ungureanu Rodica Alina, Păduraru Lionora, Iftimie Marius Ionuţ, Şfarghie Elena-Alina, Boeru Ovidiu – Emilian, Savin Teodor, Roşu Valerian, Blanariu Costel –Daniel, Cojoc Octavian-Viorel, Varvara Mura, Alexa Ionuţ, Cosma Cristina, Olaru Ana – Maria, Ursu Eugenia, Sorlescu Diana-Iuliana, Cîrcei Costel, Asiminei Mădălin – Dan, Chirilă Mihai, Strujan Teodor, Aciocîrlănoaiei Geta, Gaman Iuliana Monica, Filip Gabriela, Toma Mihaela, Onu Marta, Barbu Ionuţ, Nechita Costel Valentin, Grosu Gica Cristina, Stanciu Sorin Lucian, Coruga Ion, Mihaila Aneta, Muraru Constantin, Sârbu Ioan, Roşu Irinuca, Galan Emilia, Buzdea Gheorghiţă, Zaharia Mircea, Frigare Iulia Loredana, Pralea Manuela, Otea Iuliana, Apetrei Mihăiţă, Enciu Iulian Constantin, Manoliu Maria, Ardeleanu Dragna în contradictoriu cu pârâtul Colegiul Tehnic „Ion Creangă” Târgu Neamţ şi în consecinţă : Obligă pârâtul să plătească reclamanţilor membrii de sindicat dobânda legală calculată asupra sumelor datorate cu titlu de diferenţă drepturi salariale prin sentinţa civilă nr. 265/C din 07.03.2013, pronunţată de Tribunalul Neamţ în dosarul nr. 6248/103/2012, irevocabilă prin nerecurare, dobândă ce se va calcula pentru intervalul cuprins între data de 14.01.2013 şi până la momentul achitării efective a drepturilor salariale restante. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune de partea interesată la Tribunalul Neamţ – Secţia I – Civilă. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 05.04.2016.
Hotarare 454/2016 din 05.04.2016