B** - G**** S****** G******* S* P*** B** - S******** C**********
ReclamantC**** M**** A*****
PârâtC**** D****
PârâtC**** M**** A***** C* D********* P******** A*** L* C****** D* A***** M**** Ş*****
PârâtC**** D**** C* D********* P******** A*** L* C****** D* A***** M**** Ş*****
PârâtAdmite cererea formulată de către reclamanta BRD - GROUPE SOCIÉTÉ GÉNÉRALE SA în contradictoriu cu pârâţii C.M.A. şi C.D. Anulează notificarea din 16.05.2016, transmisă de pârâţi în vederea stingerii datoriei decurgând din contractul de credit nr. 60 din 29.06.2011, prin darea în plată a imobilului apartament cu privire la care s-a constituit o ipotecă în favoarea reclamantei, prin contractul autentificat sub nr. 1960 din 29.06.2011, de către Societatea civilă notarială Napoca Lex. Dispune punerea părţilor în situaţia anterioară iniţierii, de către pârâţi, a demersurilor prevăzute de Legea nr. 77/2016. Ia act de manifestarea de voinţă exprimată de către reclamantă, în sensul că se vor solicita, pe cale separată, cheltuielile de judecată ocazionate de soluţionarea litigiului.Respinge ca fiind neîntemeiate cheltuielile de judecată solicitate de către pârâţi.Cu drept de apel în termen de 15 zile lucrătoare de la comunicare, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi introdusă la Judecătoria Cluj Napoca.Pronunţată în şedinţă publică, azi, 20.03.2017.
Hotarare 2015/2017 din 20.03.2017Amână pronunţarea pentru data de 20.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 10.03.2017Amână pronunţarea pentru data de 10.03.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 02.03.2017pentru administrarea probaţiunii încuviinţată în cauză şi depunerea înscrisurilor solicitate
Incheiere de sedinta din 19.01.2017incuviinteaza cererea de amanare formulata in cauza.
Incheiere de sedinta din 10.11.2016în temeiul învoielii părţilor
Incheiere de sedinta din 29.09.2016