O**** I***
ReclamantD******* S****** M********
PârâtAdmite contestaţia formulată de contestatorul O. I., în contradictoriu cu intimata D. S. Maramureş, şi în consecinţă:Anulează decizia nr. 53D/23.03.2016 emisă de intimată cu încălcălcarea prevederilor art. 252 aliniat 1 codul muncii. Obligă pe intimată să-i plătească reclamantului suma de 2385 lei reprezentând cheltuieli de judecată. Executorie.Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Cererea de apel se va depune la Tribunalul Maramureş.Pronunţată la data de 30.05.2017 prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei.
Hotarare 458/2017 din 30.05.2017Amână pronunţarea la 30.05.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 16.05.2017pt. ca pârâta să depună înscrisuri la dosar
Incheiere de sedinta din 21.03.2017pentru studiul înscrisurilor depuse la dosar
Incheiere de sedinta din 07.02.2017Termen preschimbat la 07.02.2017
TErmen preschimbat la 07.02.2017
Incheiere de sedinta din 16.11.2016pt. a se emite adresă pârâtei să depună înscrisuri în probaţiune
Incheiere de sedinta din 15.11.2016pentru ca instanţa să se pronunţe cu privire la competenţa de soluţionare a cauzei.
Incheiere de sedinta din 18.10.2016