G**** M****
Apelant ReclamantI***** I***
Apelant PârâtI***** E*****
Apelant PârâtRespinge atât apelul reclamantei G**** M****, cât şi apelul pârâţilor Ioaneş Ioan şi Ioaneş Estera împotriva Sentinţei civile nr.977/2016 a Judecătoriei Deva. Fără cheltuieli de judecată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi 22 septembrie 2017
Hotarare 744/2017 din 22.09.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 22 09.2017 pentru a se depune la dosar concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.09.2017pentru asigurarea continuităţii completului de judecată
Incheiere de sedinta din 23.06.2017Faţă de cererea de amânare formulată de reprezentanta recurentei
Incheiere de sedinta din 09.06.2017În deliberare apreciind că faţă de valoarea obiectului dosarului – astfel cum a fost stabilit de reclamantă, după propria preţuire, - la suma de 130.000 lei, valoare care a determinat implicit stabilirea cuantumului taxei judiciare de timbru, se impune recalificarea căii de atac în condiţiile prevederilor Codului de procedură civilă de la 1865, incidente în cauză. În vederea recalificării căii de control judiciar în prezenta cauză, redeschide dezbaterile şi fixează termen de judecată la data de 09.06.2017, pentru când se vor cita părţile, cu menţiunea „în vederea recalificării căii de control judiciar”.
Incheiere de sedinta din 19.05.2017Amână pronunţarea cauzei la data de 19 mai 2017 pentru a se depune la dosar concluzii scrise
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 12.05.2017Admite cererea de abţinere formulată de doamna judecător Creţu Andrea. Fără cale de atac. Pronunţată în şedinţă publică, azi 05 mai 2017.
Incheiere abtinere din 05.05.2017Faţă de declaraţia de abţinere formulată de doamna judecător Creţu Andrea şi pentru ca recurenta-reclamantă să depună la dosarul cauzei copia rechizitoriului solicitat ca probă în dosar.
Incheiere de sedinta din 28.04.2017faţă de cererea de amânare depusă la dosarul cauzei de reprezentantul recurentei reclamante
Incheiere de sedinta din 31.03.2017faţă de cererea de amânare depusă la dosarul cauzei
Incheiere de sedinta din 03.03.2017pentru a se emite adresă la Banca Transilvania
Incheiere de sedinta din 03.02.2017Faţă de cererea de amânare formulată de către reprezentantul recurentei-reclamante, pentru imposibilitate de prezentare din motive medicale, precum şi în vederea comunicării cu acesta a unui exemplar al recursului declarat de către pârâţi.
Incheiere de sedinta din 09.12.2016