S*** S*** S******** S*****
ReclamantS*** A*** M****
PârâtS*** D**** C*****
PârâtAdmite cererea de îndreptare a erorii materiale. Dispune îndreptarea erorii materiale strecurate în cuprinsul sentinţei civile nr.3721 din data de 23.05.2016 pronunţată în dosarul nr. 9869/94/2015*, în sensul că se va menţiona denumirea corectă a reclamantului, respectiv Stem Sure Solutions, iar nu Stem Sure Medical, cum în mod eronat s-a consemnat. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 13.10.2016
Incheiere indreptare eroare materiala din 13.10.2016Admite cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta STEM SURE SOLUTIONS SRL, în contradictoriu cu pârâţii S*** A*** M**** şi STAN DĂNUŢ-COSTIN Obligă pârâţii la plata în solidar, către reclamantă, a sumei de 1802,93 lei, reprezentând debit neachitat, la care se adaugă penalităţile de întârziere de 0,15 % pe zi, calculate de la data scadentă a fiecărei facturi şi până data plăţii efective. Admite cererea privind cheltuielile de judecată. Obligă pârâţii la plata, în solidar, către reclamantă a cheltuielilor de judecată în cuantum de 50 lei, reprezentând taxă judiciară de timbru. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicarea sentinţei, care se depune la Judecătoria Buftea. Dată în camera de consiliu şi pronunţată în şedinţă publică, azi, 23.05.2016.
3721/2016 din 23.05.2016Amână pronunţarea la data de 23.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.05.2016