B*** B***** C*********
PetentA******** D* P********** N*** P** 3* N***
CreditorAdmite cererea de încuviinţare a executării silite formulată de BIROUL EXECUTOR JUDECĂTORESC BUZATU CONSTANTIN. Încuviinţează executarea silită împotriva debitorilor MAZILU IOANA şi MAZILU GHEORGHE, în temeiul titlului executoriu reprezentat de sentinţa civilă nr. 2938/ 26.05. 2016 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 7427/288/2015. Autorizează creditoarea ASOCIAŢIA DE PROPRIETARI NR. 4 PT.39 NORD, să treacă la executarea silită a obligaţiilor cuprinse în titlul executoriu, precum şi a cheltuielilor de executare. Noi, Preşedintele României, Dăm împuternicire şi ordonăm executorilor judecătoreşti să pună în executare titlul – reprezentat de sentinţa civilă nr. 2938/ 26.05. 2016 pronunţată de Judecătoria Rm. Vâlcea în dosarul nr. 7427/288/2015 pentru care s-a pronunţat prezenta încheiere de încuviinţare a executării silite. Ordonăm agenţilor forţei publice să sprijine îndeplinirea promptă şi efectivă a tuturor actelor de executare silită, iar procurorilor să stăruie pentru ducerea la îndeplinire a titlului executoriu, în condiţiile legii.” Definitivă. Pronunţată în şedinţă publică azi, 10 octombrie 2016, la sediul Judecătoriei Rm. Vâlcea, judeţul Vâlcea.
4502/2016 din 10.10.2016