D** L****
ReclamantD** J******
ReclamantB**** I*****
PârâtAdmite acţiunea formulată de reclamanţii D** L****, (având CNP) şi D** J******, (având CNP), (ambii cu domiciliul), în contradictoriu cu pârâta B**** I*****, (având CNP, domiciliată). Obligă pârâta să-şi dea acordul în vederea eliberării autorizaţiei de construcţie pentru lucrarea „închidere teresă – intrare în legalitate” cu privire la apartamentul nr. 4 situat în strada Avram Iancu nr. 46, jud. Mureş, conform proiectului nr. 25 din iunie 2015 întocmit de Biroul individual de arhitectură Bako Lorant, iar în caz de refuz, prezenta hotărâre suplineşte consimţământul pârâtei. Respinge cererea reclamanţilor de obligare a pârâtei la plata cheltuielilor de judecată. Executorie de drept. Cu drept de recurs, cererea de recurs se va depune la Judecătoria Târgu Mureş, în termen de 30 zile de la comunicare. Pronunţată potrivit art. 396 alin.2 Cod procedură civilă la data de 14 martie 2017.
Hotarare 1293/2017 din 14.03.2017Amână pronunţarea la data de 14.03.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.02.2017Amână pronunţarea pentru data de 28.02.2017.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.02.2017Încuviinţează administrarea probei cu înscrisurile şi planşele foto depuse la dosar, solicitată de către reclamanţi. Pune în vedere reclamanţilor să depună, la dosarul cauzei, în termen de 3 zile, documentaţia întocmită pentru eliberarea autorizaţiei de construcţie, în două exemplare. Comunicarea exemplarului 2 al documentaţiei care va fi depusă de către reclamanţi pârâtei. Pune în vedere pârâtei ca, în urma analizării documentaţiei, până la următorul termen de judecată, să depună note scrise prin care să-şi exprime punctul de vedere cu privire la aceasta. Acordă termen în cunoştinţă reclamanţilor şi pârâtei, prezenţi personal.
Incheiere de sedinta din 11.01.2017