B**** G******* F*****
InculpatS******* C******
Parte vătămatăS******* J******* D* A******** B****
Parte civilăS******* C***** J******* D* U****** O*****
Parte civilăP******** D* P* L**** T********* B****
Reprezentant legalÎn baza art. 346 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul emis în dosar nr. 124/P/2016 al PARCHETULUI DE PE LANGA TRIBUNALUL BIHOR a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală, privind pe inculpaţii Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul B G F, cu privire la savasrirea infractiunii prevazute de art 32 raportat la art. 188 Stabileste termen de judecata pentru fond la 11,04,2016, pentru cand se citeaza partile. În baza art. 348 cod procedură penală, raportat la art. 207 alin. 2 şi 4 Cod procedură penală, constată temeinică şi legală şi menţine măsura arestării preventive dispusă faţă de inculpatul B G F, în prezent aflat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv din cadrul Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Bihor, prin Încheierea penală nr. 36/DL/2016 a judecătorului de drepturi şi libertăţi de la Tribunalul Bihor, în baza căreia s-a emis Mandatul de arestare preventivă nr. 11/2016. Potrivit art. 348 alin. 2, raportat la art. 207 alin. 6 Cod procedură penală, verificarea legalităţii şi temeiniciei măsurii arestării preventive privind pe inculpatul B G F urmează a se realiza în tot cursul procedurii de cameră preliminară, însă nu mai târziu de 30 de zile, termen calculat de la data pronunţării prezentei încheieri. În baza art. 242 alin. 2 cod procedura penala respinge cererea numitului B G F privind înlocuirea măsurii arestului preventiv cu măsura controlului judiciar. . În baza art. 242 alin. 2 Cod procedură penală, respinge, ca nefondată, cererea formulată de inculpatul B G F privind înlocuirea măsurii arestării preventive cu măsură arestului la domiciliu. Definitiva in ceea ce privesc cererile si exceptiile pe camera preliminara. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la comunicare, in ceea ce priveste masura preventiva. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi 05.04.2016. Judecător de cameră preliminară,
Incheierefinalacamerapreliminara43/2016 din 05.04.2016