U**** S** P*** A************ J******* S*** I********* S**** P*** R**** L***** C* S***** A*** L* S* U**** S** S******** B*****
ReclamantA****** D***** S*** P*** R** L****
PârâtAdmite cererea de valoare redusă formulată de reclamanta S.C. URBAN S.A., prin administrator judiciar SMDA INSOLVENCY SPRL BUCUREŞTI în contradictoriu cu pârâta ANTIQUE SRL. Obligă pârâta să plătească reclamantei suma de 131,49 lei reprezentând debit principal şi suma de 1,21 lei reprezentând penalităţi de întârziere. Ia act că reclamanta nu a solicitat cheltuieli de judecată. Respinge cererea pârâtei privind obligarea reclamantei la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Executorie. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, care se va depune la Judecătoria Braşov. Pronunţată în condiţiile art. 396 alin.2 CPC, azi, 27.03.2017.
Hotarare 2908/2017 din 27.03.2017Amână pronun?area la data de 27.03.2017. Stabile?te ca pronun?area să se efectueze conform art. 396 alin.2 CPC, prin mijlocirea grefei instan?ei. Pronun?ată în ?edin?ă public, azi, 13.03.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.03.2017Amână judecarea cauzei pentru data de 13.03.2017 pentru ca pârâta să facă dovada schimbării sediului.
Incheiere de sedinta din 30.01.2017Amână judecarea cauzei pentru data de 30.01.2017 pentru a se comunica întâmpinarea şi pentru a-şi exprima poziţia procesuală.
Incheiere de sedinta din 05.12.2016Amână judecarea cauzei pentru data de 05.12.2016 având în vedere cererea de amânare formulată de către pârâtă şi pentru pregătirea apărării
Incheiere de sedinta din 08.11.2016Amână judecarea cauzei pentru data de 08.11.2016 Cameră de Consiliu ora 12.00 având în vedere lipsa de procedură cu debitoarea.
Incheiere de sedinta din 10.10.2016