M**** (****** D* I**** F*********
ReclamantL***** T********* "********** L****** B****
PârâtAdmite în parte acţiunea formulată de reclamanta Marcu Irina Florentina, în contradictoriu cu pârâtul Liceul Tehnologic „Constantin Lucaci” Bocşa, şi în consecinţă: Obligă pe pârât să calculeze şi să plătească reclamantei despăgubiri, reprezentând diferenţa dintre drepturile salariale efectiv încasate şi cele cuvenite, având ca valoare de referinţă a coeficientului de multiplicare 1,000 pentru personalul didactic de 400,00 lei, începând cu data de 1.09.2010 şi până la data de 13.05.2011, actualizate în funcţie de rata inflaţiei la data plăţii efective. Respinge celelalte pretenţii ale reclamantei. Fără cheltuieli de judecată. Executorie de drept. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare, apel ce se va depune la Tribunalul Caraş-Severin. Pronunţată în şedinţă publică, azi 20 mai 2016.
Hotarare 678/2016 din 20.05.2016Amână pronunţarea cauzei la data de 20.05.2016.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 13.05.2016