Momentan nu exista nici o parte in acest dosar
Admite cererea.
Incheiere indreptare eroare materiala din 21.07.2020Admite sesizarea Serviciului de Probaţiune Bihor. În baza art. 96 alin 1 Cpen, revocă suspendarea sub supraveghere a executării pedepsei de 1 an închisoare aplicată condamnatului COZMA MARCEL ADRIAN, prin sp. 31/2016 pronunţată în dosarul nr. 1569/177/2015 al Judecătoriei Aleşd, definitivă la data de 23.03.2016, pentrtu comiterea infracţiunii prev de art. 228 alin 1 Cpen, art. 229 alin 1 lit b Cpen. Dispune executarea pedepsei de 1 an închisoare aplicată, în privinţa condamnatului COZMA MARCEL ADRIAN, cu datele de mai sus, prin s.p. 31/2016 definitivă la data de 23.03.2016, în regim privativ de libertate. În baza art. 66 alin 1 lit. a,b NCPen, interzice inculpatului ca pedeapsă complementară exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, pe o perioadă de 4 ani, după executarea pedepsei închisorii, după graţierea totală ori arestului de pedeapsă, după împlinirea termenului de prescripţie a executării pedepsei sau după expirarea termenului de supraveghere a liberării condiţionate. În baza art. 65 alin 1 rap la art. 66 alin 1 lit. a, b NCpen, interzice inculpatului ca pedeapsă accesorie exercitarea dreptului de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice şi de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat, de la rămânerea definitivă a prezentei sentinţe şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei principale. Cheltueilile avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, azi, 18.11.2016.
Hotarare 139/2016 din 18.11.2016