B*** P* I***
InculpatÎn temeiul dispoziţiilor art. 345 al.1,2 NCPP, respinge cererile şi excepţiile formulate de către inculpatul XX,privind legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală în dosar nr. 19/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Sălişte. În temeiul dispoziţiilor art.346 al.2 NCPP, constată legalitatea sesizării instanţei prin rechizitoriul emis la data de 24.10.2016 în dos. nr. 19/P/2016 de Parchetul de pe lângă Judecătoria Sălişte privind inculpatul XX,a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind inculpatul XX, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 336 al.1 NCP, cu aplicarea art.41 al.1 NCP. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii în conformitate cu dispoziţiile art.347 NCPP, cererea se va depune la Judecătoria Sălişte. Pronunţată în Camera de consiliu, azi 25 ianuarie 2017.
13/2017 din 25.01.2017AMÂNAT PRONUNŢAREA PENTRU DATA DE 25.01.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 18.01.2017AMÂNAT PRONUNŢAREA PTR.DATA DE 18.01.2017, COMPLET C2.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 10.01.2017Termen la 10.01.2017, completul C 2- cerere de amânare formulată de apărătorul inculpatului
Incheiere de sedinta din 14.12.2016