P******** D* P* L**** J********** B*******
PetentK***** N* C******* P*********
InculpatK***** C******* P*********
InculpatINch. 115/CP/2017- Admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bistriţa şi în consecinţă dispune luarea măsurii de siguranţă prev. de art. 109 Cod penal faţă de inculpatul KCP, în sensul obligării acestuia la tratament medical, până la însănătoşire sau până la obţinerea unei ameliorări care să înlăture starea de pericol. În conformitate cu prev. art. 566-567 C.pr.pen. o copie de pe dispozitiv şi de pe raportul de expertiză medico-legală se va comunica autorităţii de sănătate publică din judeţul Bistriţa-Năsăud. Atrage atenţia inculpatului că este obligat să se prezinte, de îndată, la unitatea medicală la care urmează să i se efectueze tratamentul, pentru că în caz de nerespectare a măsurii luate se va dispune internarea medicală. Stabileşte onorariu avocat oficiu în cuantum de 130 lei, în favoarea avocat Iuoraş Liana-Camelia, ce va fi suportat din fondurile Ministerului Justiţiei. În baza art. 275 alin. 3 Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la pronunţare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 25.01.2017.
115/2017 din 25.01.2017În baza art.395 alin.1 Cod procedură penală, repune cauza pe rol, în vederea reluării dezbaterilor ulterior citării inculpatului K.C.P. de la adresa indicată organelor de cercetare cu prilejul ultimei audieri, precum şi cu mandat de aducere de la adresele cunoscute din ţară şi citarea telefonică la numărul indicat de inculpat. Stabileşte termen de judecată pentru data de 25.01.2017
Incheiere de sedinta din 20.12.2016