Dosar 10047/197/2017 din 13.12.2017

pretenţii declinat


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 10047/197/2017
Data dosar:
13.12.2017
Instanta:
Tribunalul Brașov
Departament:
SECŢIA A II-A CIVILĂ, DE CONTENCIOS ADMINISTRATIV ŞI FISCAL
Obiect:
pretenţii declinat
Categorie:
Litigii cu profesionistii
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 13.07.2018 la ora 08:30

    Complet: CD4
  • Admite cererea

    Admite cererea formulată de reclamantul SC KARACAHAN IMPEX – în insolvenţă în contradictoriu cu pârâtul KAMISTAR 79 EOOD iar în consecinţă: Obligă pârâtul la plata către reclamant a sumei de 626.351,02 Euro ( plătibilă în lei, la cursul BNR Euro/Leu din ziua plăţii), reprezentând contravaloare facturi neachitate. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare, cererea de apel urmând a se depune la Tribunalul Braşov. Pronunţată astăzi, data de 13.07.2018, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei acestei instanţe.

    Hotarare 473/2018 din 13.07.2018
  • Sedinta din data de 06.07.2018 la ora 08:30

    Complet: CD4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronun ţarea la data de 13.07.2018, faţă de lipsa de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 06.07.2018
  • Sedinta din data de 20.06.2018 la ora 08:30

    Complet: CD4
  • Amână pronunţarea

    Amână pronunţarea la data de 06.07.2018, faţă de lipsa de timp pentru deliberare.

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 20.06.2018
  • Sedinta din data de 04.04.2018 la ora 08:30

    Complet: CD4
  • Amână cauza

    Amână cauza la data de 20.06.2018, sala T2, ora 8,30, faţă de viciul de procedură cu pârâta.

    Incheiere de sedinta din 04.04.2018

Flux dosar


Actualizare GRPD