P***** L********
InculpatAdmite propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava în dosar nr. 5306/P/2017 din data de 12.12.2017 şi, în consecinţă: În temeiul art. 202 alin. 1, 3 şi 4 lit. e) C.p.p, art. 223 alin. 2 C.p.p. şi art. 226 C.p.p. dispune arestarea preventivă a inculpatului P***** L********, pe o durată de 30 de zile, de la data de 12.12.2017 până la data de 10.01.2018 inclusiv, sub aspectul săvârşirii unei infracţiuni de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a altor substanţe prev. de art. 336 alin. 1 C.pen. şi a şase infracţiuni de conducerea unui vehicul fără permis de conducere prev. de art. 335 alin. 1 C.pen., toate cu aplic. art. 41 alin. 1 C.pen. şi art. 38 alin. 1 şi 2 C.pen.. Dispune emiterea mandatului de arestare preventivă privind pe inculpatul P***** L********. În temeiul art. 227 alin. 2 C.p.p respinge ca neîntemeiată cererea inculpatului, formulată prin apărător, de luare faţă de acesta a măsurii preventive a arestului la domiciliu sau a controlului judiciar. În temeiul art. 275 alin. 3 C.p.p., cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului desemnat din oficiu pentru inculpat, av. Ciutac Ioan, conform delegaţiei pentru asistenţă judiciară obligatorie nr. 3011/12.12.2017, în cuantum de 130 lei, rămâne în sarcina statului, urmând a fi avansată din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare pentru inculpatul P***** L******** şi de la comunicare pentru Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava. Pronunţată în camera de consiliu, astăzi, 12.12.2017, ora 15.30.
Incheiere masuri preventive faza de UP 40/2017 din 12.12.2017