P** G*****
InculpatD******* G******* R******** A F********* P****** C*** N***** P*** A******* S*** M***
Parte civilăÎn baza art. 5 Cod penal constată că legea penală mai favorabilă inculpatului este vechiul Cod penal. În baza art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 Cod penal, cu reţinerea art. 74 şi art. 76 vechiul Cod penal, raportat la art. 396 alin. 2 şi alin. 10 Cod procedură penală condamnă pe inculpatul P** G*****, pentru săvârşirea infracţiunii de contrabandă asimilată, faptă prev. şi ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006, cu aplicarea art. 5 Cod penal, la pedeapsa de: - 1 an şi 4 luni închisoare În baza art. 71 vechiul Cod penal interzice inculpatului, pe perioada executării pedepsei drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a şi lit. b vechiul Cod penal, cu titlu de pedeapsă accesorie. În baza art. 81 vechiul Cod penal dispune suspendarea condiţionată a executării pedepsei aplicată inculpatului pe durata prevăzută de art. 82 vechiul Cod penal respectiv de 3 ani şi 4 luni reprezentând termen de încercare. (2 ani + 1 an şi 4 luni). În baza art. 71 alin. 5 vechiul Cod penal dispune suspendarea executării pedepsei accesorii pe durata suspendării condiţionate a executării pedepsei. În baza art. 83 vechiul Cod penal, atrage atenţia inculpatului cu privire la revocarea suspendării condiţionate a executării pedepsei, în cazul săvârşirii de noi infracţiuni, în cursul termenului de încercare. În baza art. 397 alin. 1 Cod procedură penală raportat la art. 1357 Cod civil şi art. 1349 alin. 1 şi alin. 2 Cod civil admite în parte acţiunea civilă formulată de partea civilă A.N.A.F. D.G.R.F.P. Cluj Napoca, A.J.F.P. Satu Mare şi obligă inculpatul la plata sumei de 23.976 lei, reprezentând accesorii, calculate de la data de 03.09.2010 până la data de 17.11.2017 (data achitării creanţei principale), inculpatul achitând în cursul judecăţii suma de 1.000 lei. Ia act că inculpatul a fost reţinut pentru 24 ore, din data de 04.09.2010, ora 01:20 până la data de 05.09.2010, ora 01:20. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 400 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Marian Elena, conform delegaţiei nr. 1268/06.08.2010, pentru faza de urmărire penală. În baza art. 272 alin. 1 Cod procedură penală, dispune virarea din contul Ministerului Justiţiei în contul Baroului Satu Mare a sumei de 260 lei reprezentând onorariul cuvenit avocatului din oficiu Donca Julia, conform delegaţiei nr. 1384/12.10.2017, pentru faza de cameră preliminară. În baza art. 274 alin. 1 Cod procedură penală obligă pe inculpat la plata sumei de 3.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Hotarare 1220/2018 din 04.10.2018Amână pronunţarea în cauză pentru data de 04.10.2018, sala 1, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 27.09.2018Pentru a i se acorda inculpatului posibilitatea de a solicita o eşalonare.
Incheiere de sedinta din 14.06.2018În vedrea emiterii adresei încuviinţate.
Incheiere de sedinta din 31.05.2018Respinge cererea de disjungere formulată de avocatul ales al inculpatului. Amână cauza, în vederea emiterii unei adrese la partea civilă, care să aibă conţinutul indicat de instanţă.
Incheiere de sedinta din 19.04.2018Repune cauza pe rol în vederea lămuririi laturii civile a cauzei şi acordă termen pentru data de 19.04.2018, sala 5 (fosta sală 111), ora 8:30.
Incheiere de sedinta din 16.03.2018Amână pronunţarea în cauză pentru data de 16.03.2018, sala 111, ora 12:00.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.03.2018Amână pronunţarea în cauză pentru data de 9.03.2018, sala 111, ora 12:00.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.02.2018