R*** C***************
InculpatÎn temeiul art. 226 Cod procedură penală admite propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui (dosar u.p. 5916/P/2017). În baza art.202, art. 223 alin. 2 şi art.233 Cod procedură penală dispune arestarea preventivă a inculpatului R*** C***************, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fara permis de conducere în formă continuată şi părăsirea locului accidentului ori modificarea sau ştergerea urmelor acestuia, prevăzute de art.335 alin.1 Cod penal cu aplicarea art.35 alin.1 Cod penal şi art. 338 alin. 1 Cod penal, ambele cu aplicarea art.38 alin.1 Cod penal, pe o durată de 30 de zile, de la 30.11.2017 la 29.12.2017, inclusiv. În baza art.230 Cod procedură penală, dispune emiterea de îndată a mandatului de arestare preventivă a inculpatului R*** C***************. Respinge, ca neîntemeiată, cererea inculpatului, prin apărător, de luare a măsurii controlului judiciar. În baza art.275 alin. (3) Cod procedură penală, cheltuielile judiciare avansate de stat rămân în sarcina acestuia. Onorariul apărătorului din oficiu, av. Ouatu Adrian Ştefan, delegaţie nr. 2213 din 30.11.2017, în cuantum de 260 lei, se avansează din fondurile Ministerului Justiţiei. Cu drept de contestaţie în termen de 48 de ore de la pronunţare. Pronunţată în camera de consiliu, azi, 30.11.2017, ora 18,15.
Incheiere masuri preventive faza de UP din 30.11.2017