A******** D* P****** Ş********** P*** P********* K***** Ş***** Ş* S******* I***** G******** C* S***** P******** A*** L* C****** D* A***** H*** I****
ContestatorA******** D* P****** I********
IntimatO***** S***** T****
IntimatA******** D* P****** Ş********** P*** P********* K***** Ş***** Ş* S******* I***** G*******
ContestatorÎn baza art.341 al.6 lit. a NCPP respinge ca nefondată plângerea formulată de către contestatoarea A******** D* P****** Ş********** P*** P********* K***** Ş***** Ş* S******* I***** G*******, în contradictoriu cu intimaţii ASOCIAŢIA URBARIALĂ „IOANIŞANA” şi O***** S***** T****, împotriva ordonanţei de clasare din data de 27.01.2017 pronunţată în dosarul nr. 561/P/2016, al Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, privind clasarea cauzei cu privire la săvârşirea infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori, prevăzută de art. 107, al.1, lit.a din Legea nr. 46/2008 şi furt de arbori doborâţi sau rupţi de fenomene naturale ori de arbori, puieţi sau lăstari care au fost lăsaţi ori scoşi din rădăcini, din păduri, perdele forestiere de protecţie, din terenuri degradate care au fost ameliorate prin lucrări de împădurire şi din vegetaţia forestieră din afara fondului forestier naţional, precum şi a oricăror alte produse specifice fondului forestier naţional, prev. de art. 109, al.1, lit.a din Legea nr. 46/2008 şi împotriva Ordonanţei pronunţată la data de 22.03.2017 de prim-procurorul Parchetului de pe lângă Judecătoria Beiuş, în dosarul nr. 7/II.2/2017 şi menţine ca legale şi temeinice soluţiile atacate. În baza art. 276 alin. 6 C. pr. penală obligă pe contestatoarea ASOCIAŢIA DE PĂŞUNAT ŞUNCUIŞANA să plătească în favoarea intimatei ASOCIAŢIA URBARIALĂ „IOANIŞANA”, suma de 500 lei cu titlu cheltuieli judiciare. În baza art. 275 alin. 2 C. pr. penală obligă pe contestatoarea ASOCIAŢIA DE PĂŞUNAT ŞUNCUIŞANA, să plătească în favoarea statului suma de 50 lei, cu titlu de cheltuieli judiciare. Definitivă. Dată în cameră de consiliu şi pronunţată în şedinţa publică din 24.07.2017.
Incheiere de executare silita 216/2017 din 24.07.2017Amânat pronunţarea cauzei pentru termenul de 24.07.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 19.07.2017Amânat pronunţarea cauzei pentru termenul de 19.07.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 12.07.2017Amânat pronunţarea cauzei pentru termenul de 12.07.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 28.06.2017Amânat judecarea cauzei pentru termenul de 28.06.2017, alte cauze
Incheiere de sedinta din 31.05.2017