M********* P***** N**** P*** P*****
ReclamantŢ***** P****
PârâtRespinge excepţia prescripţiei parţiale a dreptului la acţiune, invocată de pârât, ca neîntemeiată. Admite în parte acţiunea formulată de reclamantul Municipiul Piatra Neamţ, prin primar în contradictoriu cu pârâtul Ţ***** P****, având ca obiect pretenţii. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 3162 lei, reprezentând contravaloare chirie datorată în baza contractului de închiriere nr.15476/08.11.1995 şi aferentă anilor 2013-2016, precum şi suma de 2266,56 lei reprezentând majorări de întârziere, calculate până la data de 24.07.2017. Obligă pârâtul să plătească reclamantului suma de 532 lei, reprezentând contravaloare lipsă de folosinţă, aferentă perioadei ianuarie – august 2017. Respinge cererea reclamantului de obligare a pârâtului la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Respinge cererea pârâtului de eşalonare a debitului, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 zile de la comunicare. Conform art. 471 alin. 1 din Legea nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă cererea de apel se depune la Judecătoria Piatra Neamţ. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 30.03.2018.
Hotarare 1857/2018 din 30.03.2018Amână pronunţarea la data de 30.03.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 21.03 .2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 21.03.2018Amână pronunţarea la data de 21.03.2018. Pronunţată în şedinţa publică de la 07.03 .2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.03.2018Amână judecarea cauzei la data de 07.03.2018, ora 09,00, C3, pentru a se comunica întâmpinarea
Incheiere de sedinta din 26.01.2018