M**** P**** D**
Apelant PetentI************ D* P****** J******* M*************
Intimat IntimatDECIDE Admite apelul declarat de petentul M**** P**** D**, împotriva Sentinţei civile nr. 76/10.01.2017 pronunţată de Judecătoria Sighetu Marmaţiei, judeţul Maramureş, pe care o schimbă în temeiul art. 480 alin.2 Cod procedură civilă, în sensul că: Admite în parte plângerea contravenţională formulată de petentul M**** P**** D**, împotriva procesului verbal de contravenţie seria PMMX nr. 0048956 încheiat la data de 06.04.2016 de agent constatator din cadrul intimatului Inspectoratul de Poliţie al Judeţului Maramureş, şi în consecinţă: Reindividualizează sancţiunea principală a amenzii în cuantum de 420 lei aplicată pentru prima contravenţie prevăzută de art. 120 alin.1 lit.i din HG nr. 1391/2006 pe care o înlocuieşte cu sancţiunea Avertisment. Menţine restul dispoziţiilor procesului verbal atacat, inclusiv sancţiunea complementară. Definitivă. Pronunţată astăzi, 06.10.2017, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei. Preşedinte, Judecător,
Hotarare 1127/2017 din 06.10.2017amână pronunţarea pentru data de 06.10.2017. Pronunţarea se va face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.09.2017va fi citat martorul
Incheiere de sedinta din 09.06.2017