F****** I***************
ReclamantC****** N******** P***** C********** I*********
PârâtAdmite contestaţia. Anulează Decizia CNCI nr. 12831/15 decembrie 2016. Validează parţial Dispoziţia Primarului Municipiului Galaţi nr. 2725/SR din 10 mai 2006 în sensul că reclamantul-moştenitor al solicitantei Baran Voica, este îndreptăţit să primească măsuri reparatorii prin puncte compensatorii pentru diferenţa valoarea imobilului preluat abuziv, situat în Municipiul Galaţi, str. Silozului nr. 50, compus din terenul de 210,75 m.p. şi construcţiile demolate, cu suprafaţa construită de 77, 30 m.p. şi valoarea actualizată a despăgubirilor de 15.425 lei acordate solicitantei la data de 25.XII.1978. Obligă CNCI să emită în favoarea reclamantului Decizia de compensare prin puncte, calculată conform celor menţionate mai sus şi dispoziţiilor art. 21 alin. 6 şi 7 din Legea nr. 165/2013. Obligă pe intimata CNCI la 1000 lei cheltuieli de judecată către reclamant, cu aplicarea art. 451 alin. 2 C.pr. civilă. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, la Curtea de Apel Bucureşti. Apelul se va depune la Tribunalul Bucureşti. Pronunţată în şedinţă publică.
Hotarare 921/2017 din 23.06.2017Amână pronunţarea la data de 23.06.2017
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 22.06.2017Amână pronunţarea la data de 22.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 20.06.2017Amână pronunţarea la data de 20.06.2017.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 13.06.2017Amână pronunţarea la data de 13.06.2017
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 06.06.2017