B******* N* N***** M******
InculpatB******* N* N***** M******
InculpatCondamnă inculpatul BÎRGĂUAN NISTOR MUGUREL, la o pedeapsă de 9 (nouă) luni închisoare pentru săvârşirea în stare de recidivă postexecutorie a infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, prevăzută şi sancţionată de art.335 alin.2 C.pen., cu aplicarea art.349 alin.2 C.p.p., art.374 alin.4 C.p.p., art.375 C.p.p. şi a art.396 alin.10 C.p.p. ?i art.41 alin.1 C. pen. În baza art. 40 alin.1 rap. la art. 39 alin.1 lit.b Cod penal, contopeşte pedeapsa pentru care inculpatul a fost condamnat prin prezenta cu pedepsele de 6 luni şi 1 an la care a fost condamnat prin Sentinţa penală nr. 200 din 18.04.2018 a Judecătoriei Suceava, definitivă prin Decizia penală nr. 664/29.06.2018 a Curţii de Apel Suceava, aplică pedepsa cea mai grea de 1 an închisoare la care adaugă 1/3 din totalul celorlalte, respectiv 5 luni, urmând ca in final inculpatul să execute pedepsa de 1 an şi 5 luni închisoare. În baza art. 45 alin.3 lit. a Cod penal aplică pedepsele complementare stabilite pentru infracţiunile concurente stabilite prin Sentinţa penală nr. 200 din 18.04.2018 a Judecătoriei Suceava definitivă prin Decizia penală nr. 664/29.06.2018 a Curţii de Apel Suceava pe lângă pedeapsa principală rezultantă de 1 an şi 5 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod pen., pe o durată de 3 ani, după executarea pedepsei principale sau considerarea ei ca executată. În temeiul art. 45 alin.4 Cod penal scade din durata pedepsei complementare de 3 ani aplicate inculpatului partea din pedeapsa executată, respectiv perioada 22.03.2016 până la 18.04.2018 şi de la 27.01.2019 la zi. În baza art. 45 alin.5 rap. la art. 45 alin.3 lit.a Cod pen., pedepsele accesorii stabilite prin sentinţa penală nr. 200 din 18.04.2018 a Judecătoriei Suceava definitivă prin Decizia penală nr. 664/29.06.2018 a Cur?ii de Apel Suceava se aplică pe lângă pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni, urmând ca inculpatul să execute pedeapsa accesorie cea mai grea, respectiv interzicerea exercitării drepturilor prev. de art. 66 alin.1 lit. a, b Cod pen., de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare şi până la executarea sau considerarea ca executată a pedepsei rezultante de 1 an şi 5 luni închisoare. În temeiul art. 72 alin.1 Cod penal, deduce din pedeapsa rezultantă de 1 an şi 5 luni închisoare, perioada executată de la 29.06.2018 la 27.01.2019. În baza art. 274 alin. 1 C.p.p., obligă inculpatul la plata către stat a sumei de 1000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 200 lei din cursul urmăririi penale, onorariu apărătorului desemnat din oficiu, av. Liteanu Leonti Rebeca, conform delegaţiei de asistenţă judiciară obligatorie nr. 2139/21.09.2018, în cunatum de 868 lei va fi avansat din fondurile Ministerului Justiţiei în contul Baroului Suceava. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică, azi, 25.06.2019.
Hotarare 457/2019 din 25.06.2019Fixează termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 25.06.2019. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12.06.2019.
Incheiere de sedinta din 12.06.2019Admite cererea formulată de apărătorul inculpatului şi acordă termenul solicitat pentru depunerea la dosar a înscrisurilor în circumstanţiere. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 12.06.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpatul Bîrgăuan Nistor Mugurel primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.04.2019.
Incheiere de sedinta din 17.04.2019Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.04.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpatul Bîrgăuan Nistor Mugurel primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 20.03.2019.
Incheiere de sedinta din 20.03.2019Având în vedere lipsa nejustificată a inculpatului Bîrgăuan Nistor-Mugurel la termenul de astăzi, pentru a fi cunoscută pozi?ia sa procesuală, va dispune citarea acestuia cu mandat de aducere conform prevederilor art. 265 Cod procedură penală, Pentru justa solu?ionare a cauzei, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 20.03.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la adresa indicată în actul de sesizare, cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.01.2019.
Incheiere de sedinta din 23.01.2019Admite solicitarea apărătorului desemnat din oficiu al inculpatului de acordare a unui termen în vederea pregătirii apărării. Prorogă citirea actului de sesizare a instanţei pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 23.01.2019, ora 08.30, sala 206, pentru când: - inculpatul Bîrgăuan Nistor Mugurel primeşte termen în cunoştinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 353 alin. 2 Cod pr.pen.. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 28.11.2018.
Incheiere de sedinta din 28.11.2018Având în vedere lipsa inculpatului Bîrgăuan Nistor-Mugurel ?i ?inând seama de men?iunile din procesul-verbal întocmit cu ocazia punerii în executare a mandatului de aducere emis pe numele acestuia, va admite cererea formulată de apărătorul desemnat din oficiu ?i va dispune citarea inculpatului la Penitenciarul Boto?ani. Pentru justa solu?ionare a cauzei, DISPUNE: Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 28 noiembrie 2018, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul la Penitenciarul Boto?ani. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 17.10.2018.
Incheiere de sedinta din 17.10.2018Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 17.10.2018, ora 08.30, sala 206, pentru când: Se efectuează o adresă către Biroul Executări penale din cadru Judecătoriei Suceava, pentru a comunica hotărârile prin care inculpatul a fost condamnat. - se fac verificări în DEPABD pentru a se stabili domiciliul activ al inculpatului; - se citează inculpatul Bîrgăuan Nistor Mugurel cu mandat de aducere, la adresa de domiciliu rezultată din verificare DEPABD ?i se citează cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 22.08.2018.
Incheiere de sedinta din 22.08.2018Prorogă citirea actului de sesizare a instanţei pentru următorul termen de judecată. Amână judecarea cauzei şi acordă termen de judecată la data de 22.08.2018, ora 08.30, sala 206, pentru când: - se citează inculpatul Bîrgăuan Nistor Mugurel cu mandat de aducere, la adresa de domiciliu indicată în rechizitoriu, în conformitate cu dispoziţiile art. 265 Cod pr.pen. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 23.05.2018.
Incheiere de sedinta din 23.05.2018