C***** V******* D*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1126/P/2016 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Brezoi privind pe inculpatul CERNEA VALENTIN-DANIEL, trimis în judecată în stare de libertate pentru comiterea infracţiunii de conducere pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană al drept de a conduce i-a fost suspendat, faptă prevăzută şi pedepsită de art. 335 alin. (2) C. pen. a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul CERNEA VALENTIN-DANIEL şi stabileşte primul termen de judecată la data de 07.11.2017, .pentru când se va cita inculpatul. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare
Incheierefinalacamerapreliminara254/2017 din 10.10.2017