M******** M**** A*****
InculpatS*** N*** V***** S******** S*****
Parte civilăAdmite cererea sesizarea din oficiu privind îndreptarea erorii materiale strecurate în minuta sentinţei penale nr. 254 din 16.05.2018 pronunţată de Judecătoria Suceava în dosarul nr. 10319/314/2017. În temeiul art. 278 din Codul de procedură penală, dispune îndreptarea erorii materiale strecurată în minuta sentinţei penale nr. 254 din 28 iulie 2017 pronunţată de Judecătoria Suceava, în dosarul nr. 10319/314/2017; în sensul menţionării corecte a cuantumului, în litere, al amenzii penale aplicate ca pedeapsă inculpatului, respectiv: „1350 (o mie trei sute cincizeci) lei amendă penală”, în loc de „1.350 (trei mii) lei amendă penală”, cum din eroare s-a consemnat. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16.05.2018.
Incheiere indreptare eroare materiala din 18.05.2018Condamnă inculpatul M******** M**** A*****, la o pedeapsă de 1.350 (trei mii) lei amendă penală, reprezentând un număr de 90 de zile amendă a câte 15 lei pe zi, pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere prevăzută şi sancţionată de art.253 alin.1 din codul penal, cu aplicarea art.349 alin.2, art.374 alin.4, art.375 şi art.396 alin.10 din codul de procedură penală. Atrage atenţia inculpatului asupra dispoziţiilor art.63 din codul penal, potrivit cărora dacă nu execută pedeapsa amenzii, în tot sau în parte, numărul zilelor-amendă neexecutate se înlocuieşte cu un număr corespunzător de zile cu închisoare. În temeiul art. 19, art. 23 alin. 3, art. 25 şi art. 397 alin.1 din codul de procedură penală şi art. 1357 din codul civil, admite acţiunea civilă formulată de S*** N*** V***** S******** S***** - Otopeni, şi, în consecinţă: obligă inculpatul M******** M**** A***** să plătească părţii civile suma de 1.150 lei reprezentând prejudiciul produs prin producerea infracţiunii. În baza art. 398 şi art. 274 alin. 1 din codul de procedură penală, obligă pe inculpatul M******** M**** A*****, la plata către stat a sumei de 400 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat, din care suma de 100 lei din cursul urmăririi penale. Cu drept de apel în termen de 10 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică din 16. 05. 2018.
Hotarare 254/2018 din 16.05.2018Stabileşte termen pentru deliberare şi pronunţare la data de 16. 05. 2018. Pronunţată în şedinţa publică din 7. 05. 2018.
Incheiere de sedinta din 07.05.2018Se va emite o adresă către partea civilă S*** N*** V***** S******** S***** prin care acesteia i se va solicita să comunice dacă îşi menţine cererea de constituire parte civilă din cursul urmăririi penale cu suma de 1150 lei şi să arate ce reprezintă această sumă sau dacă a fost despăgubită de către inculpat cu această sumă. Amână judecata cauzei şi acordă termen la data de 07.05.2018, ora 08:30, sala 352 pentru când se va cita inculpatul cu mandat de aducere. Pronunţată în şedinţa publică de la 26 Martie 2018
Incheiere de sedinta din 26.03.2018