D**** I**** O*****
InculpatÎn baza art. 346 alin. 1 C.pr.pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 250/P/2017 din data de 12.04.2017.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu privind pe inculpatul D**** I**** O***** , trimis în judecată pentru săvârşirea infracţiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere , în formă asimilată a conducerii unui vehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i a fost suspendată , prev. de art. 335 alin. 2 C.pen. cu aplicarea art 44 C.pen. Constată legalitatea administrării probelor în faza de urmărire penală, precum şi a actelor de urmărire penală efectuate în cauză. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul D**** I**** O***** . Cu drept de contestaţie, în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii pentru procuror şi inculpat, care se va depune la Judecătoria Horezu. Pronunţată în şedinţa camerei de consiliu de la 12 decembrie 2017.
Incheierefinalacamerapreliminara514/2017 din 12.12.2017Termen preschimbat la 12.12.2017
Conform Deciziei nr.8 din 24.07.2017 , a preşedintelui instanţei privind repartizarea dosarelor va amâna cauza şi va stabili termen la 26.09.2017 Completul P1-
Incheiere de sedinta din 05.09.2017