P****** P*** - P******* A* R*******
ReclamantC****** L***** P***** S********* D******** D* P********** A***** T********** A C****** M*********
PârâtP******* C****** M*********
PârâtS*** A****** U***** M********* S** - P*** L********* C* I**** I**** C******** - F****** C*******
PârâtÎn temeiul art. 413 alin 1 pct. 2 Cpc, suspendă judecata cauzei având ca obiect ,, obligaţia de a face’’, formulată de reclamantul Printul Paul- Philippe AL ROMÂNIEI în contradictoriu cu pârâţii Comisia Locală pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Comunei Mănăstirea , Primarul Comunei Mănăstirea şi pârâta S.C. Agroind Unirea Manastirea S.A. prin lichidator judiciar CC INSOL SPRL CONSTANŢA – Filiala Călăraşi, până la soluţionarea definitivă a cauzei penale ce face obiectul dosarului penal nr. 11/P/2019 aflat în lucru la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Bucureşti . Cu recurs pe toata perioada suspendării, cererea pentru exercitarea căii de atac urmând a fi depusă la Judecătoria Olteni?a. Pronunţată, astăzi, 11.04.2019, prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin intermediul grefei instanţei.
Incheiere suspendare din 11.04.2019Pentru a se face dovada calităţii de reprezentant şi a se lua cunoştinţă de înscrisurile depuse la dosar.
Incheiere de sedinta din 14.03.2019Având în vedere cererea formulată de apărătorul reclamantului.
Incheiere de sedinta din 31.01.2019Repune cauza pe rol. Stabileşte termen la data de 31.01.2019 pentru continuarea judecăţii, în şedinţă publică, cu citarea tuturor părţilor. Pune în vedere reclamantului să-şi precizeze cererea cu privire la pârâta introdusă în cauză S.C. Agroind Unirea Manastirea S.A. , să evidenţieze terenul care a fost identificat în proprietatea S.C. Agroind Unirea Manastirea S.A. conform procesului-verbal încheiat la data de 05.04.2002 de Primăria Comunei Manastirea şi să comunice modalitatea în care pârâta S.C. Agroind Unirea Manastirea S.A. a soluţionat notificarea nr. 1063/19.02.2002 transmisă de către Primăria Comunei Mănăstirea. Se citează pârâta Comisia Locală pentru Stabilirea dreptului de proprietate asupra terenurilor a Comunei Mănăstirea cu menţiunea să transmită până la termenul din data de 31.01.2019 modalitatea în care a fost identificat terenul solicitat de reclamant şi actele din care rezultă că acest teren se afla în proprietatea S.C. Agroind Unirea Manastirea S.A. aşa cum s-a menţionat în procesul verbal încheiat la data de 05.04.2002; Se citează pârâta S.C. Agroind Unirea Manastirea S.A. prin lichidator cu menţiunea să comunice până la termenul de judecată acordat modalitatea de rezolvare a notificării nr. 1063/19.02.2002 transmise de către Primăria Comunei Mănăstirea cu privire la solicitarea de reconstituire a dreptului de proprietate aparţinând Alteţei sale Regale Prinţul Paul Philippe al României. Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 12.12.2018.
Incheiere de sedinta din 12.12.2018Amână pronunţarea la data de 12.12.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 28.11.2018Amână pronunţarea la data de 28.11.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 15.11.2018în vederea citării S.C. AGROIND UNIREA S.A. prin lichidator.
Incheiere de sedinta din 11.10.2018Pentru ca reclamantul să facă demersuri pentru indicarea sediului pârâtei SC Agroind Unirea Mânăstirea SA.
Incheiere de sedinta din 13.09.2018În vederea introducerii în cauză a S.C. AGROIND UNIREA S.A.
Incheiere de sedinta din 21.06.2018În vederea administrării probei cu interogatoriul pârâtelor.
Incheiere de sedinta din 16.05.2018În vederea administrării probatoriului.
Incheiere de sedinta din 18.04.2018Având în cedere cererea de amânare a cauzei pentru lipsa de apărare, precum şi pentru a se reveni cu adrese către Comisia Locală Mânăstirea.
Incheiere de sedinta din 14.03.2018Pentru lipsa relaţiilor solicitate de de la Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Mânăstirea.
Incheiere de sedinta din 31.01.2018Pentru a se solicita relţii de la Comisia Locală pentru Stabilirea Dreptului de Proprietate Mânăstirea.
Incheiere de sedinta din 06.12.2017