A*** I****
InculpatÎn baza art. 346 alin. (1) C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 592/P/2017 din data de 02.10.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Podu Turcului prin care a fost trimis în judecată inculpatul A*** I****, pentru comiterea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) Cod penal, a administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul A*** I****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau altor substanţe, faptă prev. şi ped. de art. 336 alin. (1) Cod penal. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicarea încheierii, pentru procuror şi inculpat. Pronunţată în camera de consiliu azi, 20.11.2017
Incheierefinalacamerapreliminara291/2017 din 20.11.2017