A************ D********* P***** S*** M***
ReclamantA******* I***
PârâtAdmite în parte cererea formulată de reclamanta A. D.P. S.M., în contradictoriu cu pârâtul A. I. Obligă pârâtul la plata către reclamantă a sumei de 120 lei, reprezentând contravaloarea tarifului de penalizare. Respinge cererea referitoare la plata cheltuielilor de judecată, ca neîntemeiată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare, care se depune, sub sancţiunea nulităţii, la Judecătoria Satu Mare. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor, prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 04.04.2018
Hotarare 1348/2018 din 04.04.2018Instanţa reţine cauza în pronunţare. Pronunţarea se amână pentru data de 4 aprilie 2018 şi se va realiza în conformitate cu disp art. 396 alin. (2) CPC prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 23.03.2018Conform art. 160 alin. (1) şi (3) C.P.C., raportat la prevederile art. 153 alin. (2) şi 154 alin. (4) C.P.C. având în vedere că procedura de citare nu este legal îndeplinită, instanţa dispune refacerea procedurii de citare iar în acest sens se va cita pârâtul la adresa ce reiese din baza de date a Evidentei populaţiei.
Incheiere de sedinta din 23.02.2018