G****** R******* S*****
ReclamantA**** F*****
PârâtAdmite în parte cererea de valoare redusă formulată de reclamanta GETBACK RECOVERY, în contradictoriu cu pârâtul AF. Obligă pârâtul să platească reclamantei suma de 436,48 lei, reprezentând contravaloarea facturilor scadente şi neachitate, penalităţi de întârziere în cuantum de 83, 81 lei, precum şi dobânda legală aferentă de la data cesiunii (27.04.2016) şi până la plata efectivă a debitului principal. Respinge, ca neîntemeiat, petitul privind obligarea pârâtului la plata sumei de 946, 91 lei, reprezentând despăgubiri pentru încetarea prematură a contractului. Obligă pârâtul să plătească reclamantei suma de 50 lei cu titlu de cheltuieli de judecată. Executorie. Numai cu drept de apel la tribunal, în termen de 30 de zile de la comunicare. Cererea de apel va fi depusă la Judecătoria Dej, sub sancţiunea nulităţii. Cercetată în camera de consiliu şi pronunţată azi, 06 iulie 2017, prin punerea soluţiei la îndemâna părţilor prin intermediul grefei instanţei
Hotararecameraconsiliu851/2017 din 06.07.2017amânat pronuntarea avand nevoie de un timp mai indelungat pentru deliberare
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 22.06.2017