I**** I***
InculpatÎn baza art. 346, alin. 2 C. proc. pen. constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 5431/P/2015 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău, a administrării probelor şi a efectuării actelor de către organele de urmărire penală privind pe privind pe inculpatul I**** I*** trimis în judecată sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de punere în circulaţie sau conducere a unui vehicul neînmatriculat sau neînregistrat, de conducere a unui vehicul fără permis de conducere şi de conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului, fapte prevăzute de art. 334 alin. 1 C. pen., de art. 335 alin. 1 C. pen. şi de art. 336 alin. 1 C. pen., toate cu aplicarea art. 38 alin. 2 C. pen. Dispune începerea judecăţii cauzei privind pe inculpatul I**** I***. Se va emite adresă către I.P.J. Bacău pentru comunicarea fişei de cazier judiciar a inculpatului. Prezenta încheiere se va comunica inculpatului si Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare.
Incheierefinalacamerapreliminara2742/2017 din 18.09.2017