M******** M*****
InculpatConstată că Judecătoria Bacău este competentă să judece prezenta cauză. În baza art. 346 alin. (2) C. proc. Penală, constată legalitatea sesizării instanţei cu rechizitoriul nr. 1969/P/2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bacău prin care a fost trimis în judecată inculpatul M******** M*****, pentru săvârşirea infracţiunii de conducere a unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 alin. 1 C. pen. Constată legalitatea administrării probelor şi a efectuării actelor de urmărire penală în dosarul nr. 1969/P/2017. Dispune începerea judecăţii în cauză. Cu drept de contestaţie în 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţa publică, astăzi, 19.09.2017.
Incheierefinalacamerapreliminara2766/2017 din 19.09.2017