M******* R* E****
CondamnatSP 1742/2017 Respinge ca neîntemeiată propunerea de liberare condiţionată a intimatului ME , din executarea pedepsei de 10 ani şi 8 luni închisoare, aplicată prin SP nr. 133/2014 a Tribunalului Cluj-Napoca, propunere formulată de Comisia pentru liberare condiţionată din cadrul Penitenciarului Bistriţa prin procesul-verbal nr. 634/22.11.2017. Potrivit art. 587 alin. 2 Cod procedură penală, stabileşte termen de reiterare a cererii începând cu data de 17.01.2018. Stabileşte onorariu apărător din oficiu, în sumă de 130 lei, în favoarea avocat Ceoarec Irina-Otilia, sumă ce se va avansa din fondurile Ministerului Justiţiei în temeiul art. 272 Cod procedură penală. Cheltuielile judiciare rămân în sarcina statului. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronunţată în şedinţă publică azi, 29.11.2017.
Hotarare 1742/2017 din 29.11.2017