Dosar 1055/307/2017 din 29.03.2017

hotarâre care sa tina loc de act autentic


Informatii dosar

Numar dosar:
Dosar 1055/307/2017
Data dosar:
29.03.2017
Instanta:
Judecătoria Sighetu Marmației
Departament:
...
Obiect:
hotarâre care sa tina loc de act autentic
Categorie:
Civil
Stadiu proces:
Fond

Parti proces

Sedinte

  • Sedinta din data de 08.11.2017 la ora 12:00

    Complet: NCPC Completul 2 civil fond funciar
  • Admite cererea

    Admite acţiunea civilă formulată de reclamantul O*** V***** în contradictoriu cu pârâta S.C. Formix S.R.L.prin administrator Borbeleac Mihai,şi în consecinţă: Obligă pe pârâtă să se prezente la notarul public în vederea încheierii în formă autentică a contractului de vânzare-cumpărare, din data de 12.024.2002, privind suprafaţa de 1097 m.p. teren, care face parte din terenul în suprafaţă totală de 3250 m.p. înscris în C.F. nr. 50253 Sarasău, (CF vechi 755, nr. top. 500/1/12 ) nr. cadastral 50253, ce urmează a fi dezmembrat , iar în caz de neprezentare sau refuz, prezenta hotărârea va ţine loc de act autentic de vânzare-cumpărare şi intabulare în Cf a dreptului de proprietate al reclamantului. Cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Maramureş. Cererea de apel se depune la Judecătoria Sighetu Marmaţiei. Pronunţată azi ,8 noiembrie 2017 ,prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea instanţei.

    Hotarare 2878/2017 din 08.11.2017
  • Sedinta din data de 25.10.2017 la ora 8:30

    Complet: NCPC Completul 2 civil fond funciar
  • Amână cauza

    Amână pronunţarea pentru data de 08 noiembrie 2017. Soluţia în prezenta cauză va fi pusă la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei

    Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 25.10.2017
  • Sedinta din data de 04.10.2017 la ora 8:30

    Complet: NCPC Completul 2 civil fond funciar
  • Amână cauza

    termen acordat în vederea asigurării continuităţii completului de judecată.

    Incheiere de sedinta din 04.10.2017
  • Sedinta din data de 07.06.2017 la ora 8:30

    Complet: NCPC Completul 2 civil fond funciar
  • Amână cauza

    Reclamantul va depune lista cu martori .

    Incheiere de sedinta din 07.06.2017

Flux dosar


Actualizare GRPD