S* M****** M*** S**
PetentA********* C******************** J******** A F********* P****** V*****
IntimatAdmite în parte plângerea formulată de petenta MARVALI MIXT S.R.L., în contradictoriu cu intimata A********* C******************** J******** A F********* P****** V*****, împotriva procesului verbal de contravenţie seria CVA nr. 00055356/06.09.2017. Anulează în parte procesul verbal de contravenţie contestat în privinţa contravenţiei de deţinere a unor sume care nu pot fi justificate prevăzute de art. 10 lit. gg) din O.U.G. nr.28/1999 şi a sancţiunii contravenţionale principale constând în avertisment, aplicate în considerarea săvârşirii acestei contravenţii. Menţine, în rest, procesul-verbal contestat. Obligă intimatul la plata către petent a sumei de 10 de lei, cu titlu de cheltuieli de judecată, constând în taxă judiciară de timbru, acordate proporţional culpei procesuale. Cu drept de a formula cerere de apel, care se depune la Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în termen de 30 zile de la comunicarea prezentei hotărâri. Pronunţată prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, astăzi, 23.10.2018.
Hotarare 4907/2018 din 23.10.2018Amana pronuntarea la data de 23.10.2018.
Incheiere amanare ulterioara a pronuntarii din 09.10.2018Amana pronuntarea la data de 09.10.2018.
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 24.09.2018Amana cauza pentru a se aduce martorul în vederea audierii, a se emite adresa la DITL Olăneşti şi a se face verificări ONRC cu privire la petentă.
Incheiere de sedinta din 03.09.2018Amana cauza în vederea audierii martorului de către completul titular.
Incheiere de sedinta din 14.05.2018Amana cauza în vederea administrării probelor.
Incheiere de sedinta din 05.02.2018