V***** A**** B*****
ReclamantB**** C********* R***** S*
PârâtRespinge excepţiile lipsei calităţii procesuale pasive şi prescripţiei invocate de către pârâtă. Admite cererea. Constată caracterul abuziv al clauzei menţionată în art. 9 lit. f din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008158644/14.03.2008 şi art. 3 pct. 3.8 din Condiţiile generale de creditare referitoare la comisionul de urmărire riscuri. Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 1.627,92 Euro, respectiv echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând suma încasată cu titlu de comision de urmărire riscuri, în perioada aprilie 2008-mai 2011, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data încheierii contractului de credit şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma de 2.423,52 Euro, respectiv echivalentul în lei la data plăţii, reprezentând comision de administrare, ca urmare a redenumirii comisionului de risc, precum şi la plata dobânzii legale aferentă sumei, calculată de la data redenumirii comisionului de risc, respectiv luna iunie 2011 şi până la data plăţii efective. Constată caracterul abuziv al clauzei menţionată menţionate în art. 9 lit. b din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008158644/14.03.2008 şi art. 3 pct. 3.1 din Condiţiile generale de creditare referitoare la comisionul de acordare credit de 1,95% flat. Obligă pe pârâtă să restituie reclamantului suma încasată cu titlu de comision de acordare credit, precum şi dobânda legală aferentă acestei sume, de la data încheierii contractului de credit şi până la data plăţii efective. Obligă pe pârâtă la menţinerea comisionului de administrare astfel cum a fost stabilit prin disp. art. 9 lit. c din Contractul de credit bancar pentru persoane fizice nr. 2008158644/14.03.2008 şi întocmirea unui nou grafic de rambursare. Obligă pe pârâtă la plata sumei de 800 lei către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată. Cu drept de apel în termen de 30 de zile de la comunicare la Tribunalul Vâlcea, ce se va depune la Judecătoria Rm. Vâlcea. Pronunţată în şedinţă publică astăzi 12 aprilie 2017. Preşedinte,
Hotarare 2029/2017 din 12.04.2017Amână pronunţarea asupra cauzei la data de 12 aprilie 2017 .
Incheiere amanare initiala a pronuntarii din 07.04.2017